luni, 10 noiembrie 2008

Manipulare

Romania libera: Editia online

luni, 19 mai 2008

Atentie la cei cu o imagine care ne murdareste

Marin Ionică, candidatul PD-L. A fost preşedinte al CJ pentru PSD, s-a înscris în PDL în luna martie 2008. Presa a relatat că în timp ce era preşedintele CJ Olt şi membru în Consiliul de Administraţie al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest, SC Galactica la care fiul său, Mihai Ionică, era acţionar a obţinut fonduri PHARE. SC Galactica a fost anchetată de Oficiul pentru Anchetarea Fraudelor pentru modul în care a beneficiat de fonduri Phare cu dobîndă subvenţionată în momentul în care tatăl său era preşedintele CJ Olt. Agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă Olt trebuie să recupereze de la firma lui Mihai Ionică, Galactica, suma de 10.000 ron acordată pentru crearea de locuri de muncă, contact neonorat. A fost investigat şi pentru nereguli la distribuirea programelor SAPARD.
Paul Stanescu, candidatul PSD. Conform presei locale, Paul Stănescu a fost implicat în cazul licitaţiei măsluite pentru Agroservice SA Corabia, caz care a ajuns în instanţă. Licitaţia a fost anulată de instanţă şi cîteva firme au făcut plîngere la DNA.
Jenel Copilău, candidatul PNL, este actualul preşedinte al CJ. A fost acuzat de presă că pe lista achiziţiilor publice a Consiliului Judeţean se regăsesc firme apropiate lui, printre care şi firma Vlad Construct, care i-a ridicat vila din Novaci-Ranca. Firma Vlad Construct a obţinut contracte consistente de la CJ pentru căminul din Spineni -1,5 milioane euro, pentru renovarea Muzeului Judeţean- 10 miliarde lei. Presa afirmă că în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean a mai acordat contracte din banii publici firmelor unor şefi şi colegi de partid sau prieteni. Senatorul Ion Toma, şeful său pe linie de partid, a primit pentru firma controlată de el, Scadt SA, un contract de 88 miliarde lei vechi, iar firma Padrino SRL deţinută de Mircea Zaveca, prieten cu Jenel Copilău, a obţinut contracte pentru reabilitarea drumurilor din judeţ. Este traseist, a fost la PRM, la Partidul Popular -Ciontu, la PSD şi, finalmente, la PNL. A mai fost acuzat că în ajun de campanie a împărţit bani din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean către primăriile deţinute de liberali.
Vezi Romaniacurata.ro

sâmbătă, 17 mai 2008

GAZETA de OLT - 05 Noiembrie 2007 » Se reinfiinteaza serviciul de ridicare a masinilor parcate ilegal

GAZETA de OLT - 05 Noiembrie 2007 » Se reinfiinteaza serviciul de ridicare a masinilor parcate ilegal

Parcare si amenda -sau amenda si parcare

Va aduceti aminte firma Multiactiv Sistem, cea care ridica maşinile parcate pentru că şoferii nu respectaseră nişte linii pe asfalt?
Atentie dupa campania electorala sa nu avem surprize.

GAZETA de OLT - 17 Ianuarie 2008 » Primaria nu mai poate strange cainii vagabonzi de pe strazi

GAZETA de OLT - 17 Ianuarie 2008 » Primaria nu mai poate strange cainii vagabonzi de pe strazi

Despre Ţuşcu şi Ţuşca

Care este diferenţa dintre cel ce se naşte pentru a se bucura de viaţă şi cel ce se naşte pentru a se bucura de putere?
Care este diferenţa între cel care crede în oameni privindu-i ca pe nişte stăpâni şi cei care ne consideră inferiori şi ne doresc un statut de sclavi?
Cine este uman şi cine inuman.
De ce trebuie ca cineva să ucidă o fiinţă credincioasă şi naivă?
Ţuşca a fost o căţeluşă albă cu pete maro grăsuţă şi mâncăcioasă, se bucura mereu când ne întîlneam pe afară.Fie că era iarnă sau vară era mereu veselă.
Ţuşcu era un căţel mare negru şi foarte mîndru.Însoţea pe toţi cei care îi ieşeau în cale ca un paznic mîndru şi protector.
Ţuşcu şi Ţuşca erau mereu vazuti impreuna.
Aveau mare încredere în oameni.
Ţuşca a murit într-o zi otrăvită.
Pe Ţuşcu l-am scăpat o dată de hingheri.
Apoi l-am căutat jos în oraş unde am văzut uluit cum barbarii ucideau fără milă fiinţe nevinovate.
Mi-a fost ruşine că nu pot face nimic că era prea târziu.
O grămadă de căţei schelălăiau să îi eliberez din cuştile în care îi aruncaseră cei care mimează gândirea în acest oraş.
De ce atâta cruzime?

joi, 15 mai 2008

Echipa




Oameni noi pentru voi

sâmbătă, 10 mai 2008

Putem comunica foarte usor

De pe adresa dumneavoastra de mail, puteti publica articole sau poze pe acest blog automat, trimitind mail la adresa florinsfetcu.mail2@blogger.com, cu conditia sa respectati subiectul discutiei.Discutia este despre primarie si orasul Slatina

Razele credintei si umbra cunoasterii

Blogul meu personal se numeste; "Razele credintei si umbra cunoasterii", puteti ajunge la el cu un click aici

Fonduri Europene

Cei care doresc sa acceseze fonduri europene,trebuie sa aiba un consilier pregatit pe aceste fonduri,nu papagali vorbitori.Un click aici va trimite spre specialisti

Echipa de la primarie nu trebuie sa arate asa

Pe cine contam

Pe cine contam
Contam pe oamenii bine informati cu un nivel cultural peste medie.
De aceea si trimitem mesaje catre dumneavoastra.
In primul rand trebuie sa stiti ca daca votati cu noi, surpriza mistretilor si rechinilor din politica actuala va fi mare.
Ei conteaza pe numarul celor care pot fi manipulati cu mici si bere.
Conteaza pe influente de tip oligarhic.
Oligarhia lor locala si siguranta lor de mari manipulatori, poate primi o lovitura fatala de la cei 700 de electori bine informati din orasul Slatina catre care am trimis aceste adrese de blog pe care puteti face chiar comentarii personale.
Intr-o mare agitata plina de rechini, comunicarea si viteza de comunicare ii poate lasa pe acestia cu burtile goale.Daca pestii ar comunica intre ei rechinii ar fi sigur o specie pe cale de disparitie.
Bine inteles aceasta metafora este facuta sa ne distreze putin, dar sigur va spun are un simbure de adevar.
Haideti sa trecem peste deziluzii si sa fim optimisti.
Faceti o miscare inteligenta si zdruncinati temelia manipularii actuale.
Incredibila siguranta cu care ni se arunca in fata 4000 de locuri de munca noi ,care sunt cel putin jumatate ca numar si asa cum stim prost platite, fara a se specifica pierderea a vreo 400 locuri la Uzina si vreo 200 la Altur.
Se uita cazul bietului om de 42 de ani de la Carbonoase care s-a sinucis pentru ca si-a pierdut locul de munca zilele trecute.
De ce a disparut speranta cind rechinii locali afiseaza atata optimism?
Pirelli era deja venit cand primarul actual a ajuns la putere, noile locuri de munca fusesera deja aranjate.
Ni se promit concursuri intre asociatii cu castiguri in amenajarea exterioara a cladirilor.Concursuri? Ce suntem copii de gradinita?
Se continua afacerea cu separarea instalatiilor de apa pe scari si se promite extinderea acestei idei, cu toate ca pe o iarna blinda au fost cazuri de inghet a acestor instalatii pe casa scarii, care este asa cum stim neincalzita. Nu am mai avut de mult o iarna grea dar daca va fi, sincer nu vreau sa ramin fara apa la robinet, din cauza inghetului instalatiei,doar pentru a umple buzunarul unei firme de instalatii.
Blocurile cu care se lauda primaria sunt ridicate cu credit local.
Total paraleli cu necesitatile pe care trebuie sa le indeplinim pentru a absobi fonduri europene mistretii locali, vad aceste fonduri ca pe un val urias care va veni si ii va urca pe ei si pe familiile lor, pe cele mai inalte culmi ale progresului, asa cum au invatat ei de la dascalii lor comunisti.
Un fost securist si un electrician handicapat vor sa beneficieze de pomana fondurilor europene, manipuland multimi saracite cu o bucurie voluntara pe care numai nesimtirea poate sa o genereze.
De ce sa votam din nou niste nesimtiti?

duminică, 4 mai 2008

Puncte slabe pentru primarie

Puncte slabe pentru primarie

Cei care isi mai aduc aminte iarna trecuta stiu ca imediat dupa sarbatori Slatina a fost blocata de zapada.Ultimul loc unde s-a dat zapada la o parte a fost chiar Primaria.
O mare personalitate era plecata la Paris. Nimeni nu misca nimic fara ea.
Apoi un fel de Ana Pauker aparea la televiziune si ne ameninta cu amenzi daca nu iesim sa dam zapada la o parte. Ati uitat?

Ideea primarului cu fantanile nu este noua.
Tot el a infiintat si tasnitorile care acum stau nefolosite, cu toate ca au fost facute ca cei prinsi de caldura sa aiba de unde bea apa.

Tot ideea lui a fost si WC-ul ecologic de la Posta care sta nefolosit.

Chiar si ghivecele de flori de pe trotuare par a avea un rol temporar.
Ele sunt mutate si grupate ca sa poata fi pazite.
La o ploaie mai zdravana pamintul acela din vasele mari de flori nu pare a fi oprit de nimic sa curga pe jos.

Va aduceti aminte globul pamintesc cu flori din fata magazinului Oltul si Paunul urias din flori de la Casa de Cultura a Sindicatelor?
Nu mai sunt.

Strazile cu sens unic ar dispare in mod sigur la prima schimbare de fotoliu la primarie. Ele incurca pe toata lumea.

Conduce primaria o fire schimbatoare si in ceea ce priveste dusmanii, cu care se lauda ca ii avea in fosta campanie electorala.

Gardurile puse in jurul blocurilor abia asteapta sa pazeasca ceva iepuri sau caprioare.
Dar cum gradina zoologica nu este decat la Strehareti in oras vor muri probabil in chinuri groaznice.

Pergolele de la fiecare scara de bloc asteapta sa fie innegrite de ploaie si murdarite de plantele care se doreste a se instala pe ele.

Parcul mult promis a ramas o idee.

O lume trecatoare
Aceasta este promisiunea pe care o vad.
Nimic de durata.

In acest timp orasul este bintuit de o masina cu goarna care ne invita sa votam PSD-ul, sa-i votam pe cei care se declara parintii pomenilor electorale pentru un electorat buimac si uituc.

Apa potabila de la chiuvete ne zambeste ironic din cand in cand cu o culoare ruginie.
Mi-e frica sa ma imbolnavesc sa nu ajung cumva la spital unde director este fostul meu Director Comercial de la ALTUR ,asta dupa ce fostul meu sef de sectie Nita Mihai tocmai a plecat din aceeasi pozitie de director de spital.


Daca apa pe care o beau are sincope de potabilitate atunci eu ma uit in jur si zic:
Suntem in evul mediu, m-am ratacit in trecut?
Cred ca da.
Trebuie sa facem ceva
Sa pasim in viitor.

sâmbătă, 3 mai 2008

Respiratia Comunicarii

De ce m-au propus cei doi oameni importanti
Au considerat ca sunt foarte bine interconectat
Pot coresponda cu unii din cei mai bine informati oameni din oras
Faptul ca pentru ei asta reprezinta o valoare, dovedeste ca avem o sansa de a putea sa ne punem in valoare ideile.
Haide-ti sa vedem ce doriti sa se imbunatateasca in primarie.
Acest Blog pentru asta exista.
Sa schimbam prin cunoastere

De ce Consilier

Din 2002 am plecat de la ALTUR o societate de la care continua sa ia bani multi pe spinarea unor amarati cu foarte putine drepturi Veisa Alexe si Stoica Gigel.
Adica stanga si dreapta de la masa vesnicului director de Stefan Gheorghiu Nitu Rizea.
Am plecat pentru ca nu mai aveam incredere in echipa manageriala.
Eram inginer in sectie.Eram singurul din sectie care aveam o biblioteca de desene in ACAD si controlam gestiuni importante cu ajutorul calculatorului.
Eram lider de sindicat in sectie.
La sfarsitul lui 2002 cand aveam 42 ani a trebuit sa plec inainte de venirea iernii fara nici-o compensare salariala.
Dupa ce facusem tot ce imi statea in putinta a trebuit sa renunt.
Echilibrul s-a rupt.
Cati s-au sinucis datorita unor astfel de nemernicii?
Banuiesc ca ar fi fost foarte fericiti dumnealor daca in loc sa imi fac acum un Blog as fi fost doar o amintire.
Oamenii in care credeam s-au pierdut intr-un nor imens de lasitate si interese marunte.
Un electrician analfabet triumfa.Sprijinit sa devina jurist sa fie prezent la cursuri cu toate ca era trecut prezent la servici, ajutat de Nitu Rizea, triumfa.
El era director de personal si eu un nimeni.
Acest om mai este inca consilier local.

De ce consilier?

Doi oameni care ma cunosc si care sunt foarte valorosi, mi-au propus sa candidez pentru pozitia de consilier la Primaria Slatina.
Sunt activ in politica din 1990.
Am fost intotdeauna un membru obisnuit si cotizant al PNL.
Valorile liberale sunt considerate de mine ca un deziderat de atins.
Din pacate in jud Olt s-a produs o lovitura nedemocratica ce poate ului cred si pe cel mai inversunat partizan al organizatiei de Olt.
Venirea lui Taifas si a lui Jenel Copilau poate fi asemanata cu sosirea a doua tornade intr-un frumusel oras din California.
Un aspect dominant cu efect catastrofic.
Asa s-a facut ca propunerea primita din partea PC mi s-a parut de bun augur.
Am schimbat macazul.
Cu greu m-as fi vazut stand alaturi de cei doi moguli locali care pur si simplu au ignorat orice regula democratica.
Intr-o zi mergeam cuminte la sediul PNL sa vad cum mai stau cu cotizatia, moment in care se faceau zeci de cotizatii noi pentru.....alti membri
Miscarile care impuneau noii candidati i-au exclus pe multi dintre ceilalti membri obisnuiti nu?!
Erau fara importanta.
De altfel s-a mai facut afirmatia intr-o adunare generala PNL ca se pot aduce oamenii din firmele private (adica angajatii) sa voteze .